Încă din momentul în care ați pierdut un dinte sau în urma unei extracții dentare, osul alveolar începe să se atrofieze și are loc procesul de resorbție osoasă. Acest fenomen presupune ca anumite porțiuni din osul maxilar sau chiar întreg osul să-și micșoreze volumul, astfel înlocuirea unui dinte cu un implant dentar nu mai este posibilă, întrucât nu mai oferă stabilitate. Însă tehnicile chirurgicale au evoluat și prin adiția osoasă se poate mării volumul osului maxilar, prin adăugarea unor materiale biocompatibile înlocuitoare, utilizate pentru fundația perfectă a implantului dentar.
În întregul proces sunt utilizate metode chirurgicale și biomateriale pentru un rezultat garantat. Biomaterialele sunt materiale non-viabile care pot fi implantate pentru a înlocui sau repara un țesut afectat sau lipsă. Aceste materiale sunt capabile să interacționeze cu corpul uman și au origine naturală sau sintetizată în laborator.